Calciul - rol, dezechilibre, surse

Caracteristici generale:

• este în cantitate de 1100-1400 g  la un adult,
• aproximativ 99% se concentrează în oase şi dinţi, o mică parte se găseşte concentrat în colagen, mucoproteine şi mucopolizaharide, iar o cantitate de aproximativ 1% se găseşte sub formă circulantă (calcemia).

Coeficientul de utilizare digestivă (CUD) este relativ redus: 5-40%. Factorii care influenţează absorbţia calciului:

• starea raportului Ca/P din organism (a cărui valoare este de 2/1 în oase);
• prezenţa proteinelor, respectiv a aminoacizilor, în special a lizinei şi argininei;
• prezenţa lactozei, a acidului lactic şi a acidului citric, a lipazei şi a sărurilor biliare;
• prezenţa calciferolilor (vitamine D, îndeosebi D2 şi D3);
• prezenţa parathormonului;
• calitatea sucului gastric, aciditatea gastrică;
• nivelul motilităţii intestinale: lipidele scad motilitatea intestinală menţinând un contact prelungit al chimului cu suprafaţa absorbantă, pe de o parte, iar pe de altă parte, acizii graşi liberi se asociază cu calciul şi formează săruri insolubile care sunt eliminate fecal.
• calitatea alimentaţiei: este demonstrat că alimentaţia săracă măreşte coeficientul de utilizare digestivă al calciului, de exemplu: fitina, acidul fitic, acidul oxalic şi ionii de K, Mg, Al, Fe, P interferă absorbţia, printr-un fenomen de insolubilizare a calciului, crescând astfel eliminarea intestinală a lui;
• nivelul vitaminelor A şi C;
• sexul - s-a stabilit că absorbţia calciului este mai mare la bărbaţi decât la femeile aflate în afara perioadei de maternitate;
• sarea în cantitate mare ca şi apa minerală şi băuturile acidulate cresc eliminarea calciul din oase.
• cel mai important factor de fixare a Ca în oase este exerciţiul fizic.

Eliminarea calciului se face prin intestinul gros în proporţie de 75% şi prin urină în proporţie 20% iar restul prin transpiratie. Persoanele care lucrează la temperatură ridicată pot pierde peste 100 mg Ca/h prin transpiraţii, în timp ce, în mod normal această pierdere este de 15 mg/zi.

Roluri

• plastic - intră în structura sistemului osos şi a dinţilor;
• intervine în coagularea sângelui ;
• activează un număr mare de enzime cum ar fi: labfermentul, tripsina, lipaza, fosfataza alcalină, colinesteraza etc.;
• activează factorul intrisec Castle şi facilitează absorbţia vitaminei B12 din ileon;
• participă la mecanismul contracţiei musculare;
• are efecte simpaticomimetice, în antagonism cu potasiul. Raportul normal K/Ca este egal cu 2/1;
• împreună cu magneziul scade excitabilitatea neuro-musculară fiind astfel larg folosit în neuropsihiatrie (în tratamentul insomniilor);
• participă la menţinerea stării coloidale a proteinelor;
• intervine în menţinerea normală a permeabilităţii de membrană (împiedică trecerea rapidă a lichidului plasmatic în spaţiul extracelular, reducând astfel intensitatea fenomenelor exudative);
• intervine în stabilizarea membranelor celulare (micşorează amploarea proceselor alergice);
• contribuie la menţinerea metabolismului hidro-electrolitic;
• intervine în echilibrul acido-bazic;
• intervine în metabolismul fierului etc.
• Este responsabil de sănătatea sistemului cardio-vascular şi contribuie la menţinerea ritmului cardiac.

Dezechilibre cantitative

Calcemia normală este de 9-11 mg/100 ml sânge.

1. Carenţa poate fi primară, dar şi secundară unor tulburări de absorbţie. Ea duce la apariţia cariilor şi rahitismului la copii, a osteoporozei şi osteomalaciei la adulţi şi vârstnici. Consumul crescut de băuturi răcoritoare nealcoolizate (în special cele care au conţinut ridicat de fosfor) produce o pierdere rapidă a calciului din organism, dar şi consumul băuturilor carbogazoase duc la aceleaşi efecte. Carenţa de calciu se manifestă diferenţiat în funcţie de gravitatea scăderii fracţiunii ionice. Deşi corpul omenesc dispune de mari rezerve de calciu, din cauza mobilizării fiziologice reduse (1%) (proteinele sunt mobilizate în procentaj de peste 50%), funcţiile biologice şi cele vitale pot fi serios afectate de lipsa formei ionice.

Manifestările generale şi nespecifice ale hipocalcemiei sunt: insomnie, irascibilitate, palpitaţii, colici abdominale, balonări, tulburări de deglutiţie, parestezii, crize de transpiraţie, stări depresive, cefalee, fasciculaţii musculare, lipsă de aer, melancolie, tulburări de dinamică sexuală, scăderea libidoului şi a potenţei, lipotimii, crize de isterie, tulburări de concentrare etc. Femeile, la menopauză, pierd 2-5% din calciul osos/an, iar în caz de deficienţe alimentare şi dezechilibre hormonale necorectate, aceste pierderi ajung la 3-8%. În malabsorbţie (sprue) conţinutul fecal de grăsimi este crescut, ceea ce antrenează o cantitate mare de calciu în procesul de formare a sărurilor. Se pierd astfel cantităţi mari de vitamine liposolubile şi calciu, iar clinic se instalează diverse boli: rahitism, carii dentare, spasmofilie, tetanie şi osteoporoză. Sunt autori  care susţin că osteoporoza nu este cauzată de lipsa calciului din dietă, ci mai degrabă de un exces acid în dietă, ceea ce obligă corpul să dirijeze calciul dinspre schelet spre zonele care au nevoie de tamponare. În acest sens, este  clară observaţia că oamenii care au nivele mai ridicate de aport de calciu (din produse lactate) au nivele mai ridicate de osteoporoză! De aici, trebuie înţeleasă importanţa regimului alimentar sau mai corect, importanţa alimentaţiei, în general.

2. Excesul este mult mai rar întâlnit decât hipocalcemia şi are drept cauză exagerarea aportului alimentar sau/şi a celui medicamentos. Consumul de alimente preparate industrial şi îmbogăţite în calciu, mai ales când se administrează concomitent cu vitamina D, duce la creşterea calcemiei şi a riscului depunerilor de calculi în rinichi, vezica urinară, aortă (sindromul Da Costa), ca şi în ţesuturile moi (muşchi). (O serie de boli digestive  care evoluează cu hiperaciditate şi în care consumul mare de lapte şi săruri alcaline (cu Ca) conturează hipercalcemia din „sindromul milk-alkali”). Calciul poate fi crescut de asemenea în: tuberculoză, sarcoidoză, metastaze osoase, hiperfuncţia glandelor paratiroide, imobilizare prelungită etc.

Manifestările generale şi nespecifice ale hipercalcemiei sunt: greaţă, vărsături, diminuarea apetitului, astenie, dureri mio-osteo-articulare, somnolenţă, uscarea mucoasei orale şi nazale, constipaţie, prurit, modificarea frecvenţei cardiace, hipertensiune arterială, hemoragii gastro-intestinale, litiază renală, modificarea randamentului fizic şi intelectual etc. Experimental, s-a demonstrat faptul că administrarea zilnică a 1500 mg – 2000 mg de calciu predispune la infecţii urinare care nu-şi găsesc tratament!

Raţia

Raţia de calciu este variabilă în funcţie de vârstă, sex, stare fiziologică. În primul an de viaţă se recomandă 360 - 2000 mg/zi. Pentru o femeie sub 30 de ani, nevoia este de 600-1200 mg Ca/zi, iar peste 45 de ani nevoia se situează la 800 mg/zi.

Surse

Sursele alimentare de calciu sunt reprezentate de:

• lapte şi produse lactate. Ele reprezintă cea mai importantă sursă de calciu întrucât îndeplinesc condiţiile optime pentru absorbţia şi utilizarea metabolică a acestui element, astfel:
  • raportul Ca/P este supraunitar = 1,4;
  • conţin vitamina D3, lactoză, citrat şi proteine;
  • nu conţin fitaţi, oxalaţi şi celuloză.
  • Laptele de mamă conţine 260-300 mg Ca/L, cantitate ce diminuă în cursul lactaţiei şi nu este influenţată de aportul alimentar al mamei. Laptele de vacă conţine în miceliile de cazeină în medie 1150 mg calciu/L, sub formă de citraţi şi fosfaţi. Formulele bazate pe proteinele din soia sau hidrolizate proteice conţin 600-700 mg Ca/L. Brânzeturile concentrează de 6-10 ori mai mult acest element;
• apa potabilă constituie o importantă sursă de calciu (până la 300 mg/l), pentru că ea conţine forma uşor absorbabilă. Alături de apă, vinul se constituie într-o sursă la fel de valoroasă din punct de vedere cantitativ;
• legumele şi fructele conţin cantităţi mai mici de calciu şi, teoretic, au un coeficient de utilizare digestivă mai mic decât laptele şi brânzeturile, dar pentru că au efect alcalinizant eficienţa lor metabolică este foarte bună (spre deosebire de cel din surse animale care are efect acidifiant)
• spanacul, roşiile, trestia de zahăr şi cacao conţin cantităţi importante de oxalaţi care interferă absorbţia calciului;
• cerealele sunt sărace în calciu, iar pe de altă parte au cantităţi mari de fitaţi, astfel că, atunci când sunt consumate excesiv şi netratate termic (prin tratament termic fitaţii sunt parţial inhibaţi) pot determina perturbări ale absorbţiei calciului;
• carnea şi derivatele sunt sărace în calciu. Fac excepţie conservele de peşte în sos tomat în care, prin mediul acid creat de tomate, oasele de peşte se solubilizează şi calciul structural trece în sos îmbogăţind şi carnea conservată.

Opinii ale specialiştilor

Trăim o perioadă a miturilor dietetice! Se vorbeşte despre mitul proteinelor, al fierului, al vitaminei B12, al calciului, al antioxidanţilor, al vitaminei A etc. Deşi încă suficient abordat, mitul proteinelor începe să fie perceput ca mai puţin problematic, însă continuă să fie foarte importante altele, dintre care mitul calciului şi al antioxidanţilor ocupă locuri importante.

Vorbind despre calciu, mulţi dintre cei care se ocupă de nutriţie încă recomandă lapte şi produse lactate, şi adesea în cantităţi mari, pentru a asigura, chipurile, rezerva acestuia în organism. Această credinţă este rezultatul publicităţii făcute de industria produselor lactate, care timp de decenii ne-a "informat" cu succes cât de bune sunt laptele şi produsele lactate pentru sănătatea noastră. În acest sens oamenii “au fost ajutaţi să-şi însuşească ideea” potrivit căreia dacă un pahar cu lapte pe zi este bun, atunci trei sau patru pahare trebuie să fie încă şi mai bune!

Mitul lapte-calciu-densitate osoasă a fost creat şi perpetuat de reclamele intense ale industriei lactate! În plus - şi grav - manipulând atitudinea oamenilor faţă de patologia prin deficitul de calciu, laptele şi produsele din lapte au fost îmbogăţite cu vitamina D, perturbând echilibre foarte sensibile. Este demonstrat că un bun aport poate fi obţinut prin consum de hering, somon, ton, gălbenuş de ou şi uleiuri de peşte; este demonstrat că vitamina D este generată în cantităţi adecvate prin expunerea la soare, nu mai mult de 10-15 minute, cam de trei ori pe săptămână, a părţilor normal descoperite! Faptul că mitul calciului a supravieţuit este în foarte mare măsură datorat şi modului superficial de gândire cantitativă! 

Osteoporoza este o problemă foarte actuală şi de importanţă specială pentru femei. Este demonstrat faptul că ea nu este rezultatul lipsei calciului din dietă, ci al excesului în acid al acesteia! Acest exces acid obligă corpul să scoată calciul afară din schelet în vederea menţinerii, în echilibru, a sistemelor tampon! Este adevărat că produsele lactate conţin mult calciu, dar la fel de adevărat este şi faptul că oamenii care au nivele mai ridicate ale aportului de calciu (prin consum crescut de produse lactate) au nivele mai ridicate şi de osteoporoză! Explicaţia constă în aceea că adeseori alimentele bogate în calciu sunt bogate şi în proteine ceea ce duce la acidifierea mediului intern. Mediul acid este cel care „jefuieşte” corpul de calciu! 

De exemplu, brânza: este foarte bogată în calciu, DAR este de asemeni foarte bogată în proteine şi acidifică sângele; consumul frecvent va genera pierderile calciului, dar şi a altor minerale cu rol alcalinizant. Ştirile, în acest sens, nu sunt chiar noi, astfel că American Journal of Clinical Nutrition a scris încă din 1970 că: "Osteoporoza este de fapt o boală generată de un număr de factori, cel mai important dintre ei fiind aportul excesiv de proteine".

American Journal of Clinical Nutrition a publicat în 1983 cel mai mare studiu, făcut vreodată, asupra osteoporozei. Au fost aduse date ce confirmă faptul că vegetarienii nu au la fel de multă osteoporoză ca şi omnivorii:

• la vârsta de 65 de ani, femeile vegetariene aveau 18%  pierderi osoase;
• cele nevegetariene aveau 35%!
• cifrele echivalente pentru bărbaţi erau 3% şi 7%.

Cifrele pot fi explicate de faptul că vegetarienii nu mănâncă la fel de multe proteine ca şi mâncătorii omnivori, pe de o parte, iar pe de altă parte, proteinele sunt de mai bună calitate, au lanţuri mai mici, se poate digera mult mai uşor.

S-a arătat, de asemenea că pentru un aport zilnic de 75 de grame de proteină se pierde, prin urină, mai mult calciu decât se absoarbe din dietă – aspect susţinut de numeroşi specialişti – deci cantitatea necesară zilnică  ar trebui să fie sub 1gr/kgc!

Relaţia dintre aport – sănătate metabolică prin calciu este întărită de rezultatele obţinute în cadrul cercetărilor fenomenului pierderii calciului la femeile africane Bantu, care au un aport zilnic de numai 350 mg de calciu; ele nasc în medie 9 copii, pe care îi alăptează natural timp de doi ani şi nu suferă niciodată de osteoporoză, spasmofilie sau tetanie!

Scheletul se comportă ca o magazie de calciu şi alte minerale alcaline.

Nivelul pH-ului sângelui este vital! Prin reacţii, mai mult bănuite decât stăpânite, când mâncăm prea multe mâncăruri generatoare de aciditate (proteine, băuturi acidulate, băuturi neacidulate conservate cu acid fosforic, sare, zahăr, cafea şi ceai, sau în cazul administrării medicamentelor sau fumatului) sau când viaţa de zi cu zi este marcată de sedentarism, calciul este mobilizat din schelet, împreună cu alte minerale alcaline, spre sânge!

O observaţie epidemiologică de masă s-a făcut pe populaţia din Danemarca, ţară care în timpul blocadei din 1942-1944 a fost într-o situaţie foarte dificilă. În timp ce Danemarca a avut o alimentaţie bazată pe secară şi cartofi, de două ori mai redusă pe cap de locuitor decât Germania, morbiditatea şi mortalitatea au scăzut:

1. cantitatea de proteine era aşa de mică încât nu putea fi atins nici minimul recomandat;

2. grăsimea era privită ca un adaos foarte valoros la dietă;

3. tărâţele au fost considerate o hrană foarte valoroasă şi bine digerată de om.

Experienţa danezilor în alimentaţie i-a ajutat să supravieţuiască în blocada din Primul şi din cel de-al Doilea Război Mondial. Practic, reglementarea mâncării daneze a fost un experiment de proteine puţine pe scară largă, fiind disponibili aproximativ 3.000.000 subiecţi! Rezultatul acestui regim alimentar forţat, abordat de necesitate – în condiţii de război - a fost marcat, foarte interesant, pe sănătate. Relaţia alimentaţie–efecte pe sănătate se întinde numai pe perioada martie-octombrie 1917, deşi blocada a continuat, pentru că în octombrie a avut loc o epidemie de gripă, motiv care a impus limitarea preluării datelor pentru studiu. Osborne si Mendel au descoperit că tărâţa este o hrană foarte bună pentru şoareci şi că, amestecată cu faina albă, poate ţine locul cărnii şi ouălor. Oamenii trebuie să aibă întâi de toate pâine, cartofi şi varză în cantităţi suficiente, şi apoi puţin lapte. Carnea este ultima cerinţă de îndeplinit.

Am putea concluziona că:

• laptele fiecărei specii, în starea sa naturală, este o hrană perfectă pentru puii speciei respective, el asigurând, pe timp limitat, creşterea lor  rapidă;
• prea multe produse lactate, şi mai ales în formele denaturate pe care le găsim în supermarketuri, sunt generatoare de boală;
• echilibrul metabolic al calciului este menţinut, în cel mai simplu şi eficient mod prin păstrarea unei diete echilibrate – 80% alcalină şi 20% acidă! Acesta se poate menţine prin aport echilibrat dar, foarte important, prin masticaţie îndelungată!